Statistic vorbind...

                 Luca Rhod paul zaharia

            În România, la fiecare şapte ore şi jumătate, se naşte un copil cu autism. Deşi aproximativ 30.000 de persoane suferă de o Tulburare din Spectrul Autismului (TSA), în ţara noastră persoanelor diagnosticate cu autism nu le mai este recunoscută boala odată cu împlinirea vârstei de 18 ani şi nu mai primesc niciun ajutor, informează Agerpres.

Reprezentanţii copiilor cu autism afirmă, în context, că factorii decidenţi trebuie să îşi amintească de existenţa acestor copii şi să elaboreze o strategie naţională privind autismul.

Potrivit specialiştilor, când părinţii află că au un copil autist, majoritatea şi-ar dori ca problema să dispară în mod magic. Este important pentru familie să depăşească durerea şi şocul şi să facă faţă situaţiei, sperând la un viitor cât mai bun pentru copilul lor.

Specialiştii susţin că, astăzi, mai mult decât înainte, persoanele cu autism pot fi ajutate. O combinaţie între intervenţia timpurie, educaţia specială, sprijinul familiei şi, în unele cazuri, medicaţie ajută la creşterea numărului de copii cu autism care trăiesc o viaţă normală. Intervenţiile speciale şi programele educaţionale pot mări capacitatea lor de a învăţa, comunica şi relaţiona cu alţii, în timp ce se reduc severitatea şi frecvenţa comportamentelor nedorite. Diagnosticat la timp şi având parte de intervenţie timpurie, copilul cu autism are o şansă să se poată integra în societate, să poată învăţa în şcoli normale (poate zâmbi, poate vorbi). Boala lui nu dispare după 18 ani, dar nici nu se transformă automat într-o afecţiune de tip psihoză - schizofrenie.

Copiii cu autism au mai multe manifestări comportamentale, printre care ataşament straniu pentru obiecte, se joacă îndelungat în mod bizar, plâng, râd sau manifestă nelinişti din motive neclare, împotrivirea la atingerile sociale (îmbrăţişări), dificultăţi de interacţiune cu alte persoane, gesturi repetitive (alinierea de obiecte, de exemplu) şi/ sau mişcări stereotipe (agitarea mâinilor, săritul, mersul pe vârfuri), lipsa întrebărilor (pe care le pun de obicei copiii despre tot ceea ce îi înconjoară), neputinţa de a se orienta când este strigat pe nume, de a copia mişcările altor persoane, de a arăta obiecte altor persoane, contact vizual redus sau inexistent, vorbire săracă, limbaj redus. Băieţii sunt pasibili de patru ori mai mult la autism decât fetele.

Statisticile din Statele Unite ale Americii arată o creştere a numărului de cazuri de până la 1 la 100 de copii.

În România nu este nicio statistică oficială privind incidenţa/ prevalenţa autismului. În ţara noastră, copiii care sunt diagnosticaţi cu autism sunt încadraţi, după majorat, la 'afecţiuni psihice', categoria psihoze, (iar înainte de 18 ani sunt încadraţi la 'tulburări psihice', conform Criteriilor generale medico-psihosociale de identificare şi încadrare a copiilor (0-18 ani) cu deficienţe şi handicap (dizabilităţi)).

Specialiştii susţin că este imperios necesară, în România, o strategie naţională pentru autism, o abordare integrată a TSA cu stabilirea şi respectarea atribuţiilor instituţiilor statului, de profesionişti şi paraprofesionişti bine pregătiţi şi cu roluri bine stabilite şi de adoptare a unei legi a autismului după modelul american, în care să se stipuleze metodele de identificare a persoanelor cu autism, cum se intervine şi în ce constă tratamentul timpuriu, existenţa unor programe pentru adulţii cu autism şi prezentarea unor oportunităţi sociale pentru dezvoltarea şi asigurarea viitorului acestora.