|
Paul Zaharia |
Probabil
ca multi nu stiu ca una din multele probleme ale copiilor autisti este
alimentatia. Pana la varsta de doi ani, Luca a mancat ca orice copil normal.
Incet-incet a inceput sa faca fixatie pentru anumite feluri de mancare pana a
ajuns sa manance doar pate de ficat. Cu multa insistenta si cu foarte multa
rabdare am reusit sa-l facem sa mai manance si alte cateva alimente, nu se
atinge de legume, de supe sau ciorbe, carne ori peste. De fapt ar trebui sa
spun cam ce mananca in afara de pate: mamaliguta cu branza, cascaval feliat,
branza topita, margarina, cartofi prajiti, banane, iaurt cu fructe si bea
lapte. Am stat de vorba cu domnul Zamfir si am hotarat sa introducem in terapie
un program de autoajutorare si diversificarea alimentatiei. Fara doar si poate,
este foarte greu si trebuie o rabdare de fier pentru ca nemultumirea lui Luca
este permanenta, nu numai in timpul terapiei. Cauta prin toata casa cutiuta lui
cu pate de ficat si e foarte nervos pentru ca nu o gaseste. Acum am introdus
supa strecurata, Roxana si Paul fac o terapie mai relaxanta cu jocuri multe si
cu puzzle-urile care ii plac si intre timp ii mai dau si cate o lingurita de supa. La inceput avea
senzatie de voma dar acum ii dam cam o
jumatate de cana cu supa intr-un interval de 3 ore. In prima zi a reusit chiar si sa ne pacaleasca
si intr-un moment de neatentie, cand era in pauza din timpul terapiei, a luat
repede supa s-a dus cu ea la baie, a varsat-o in bazinul WC si a tras apa.
Dupa aceasta faza stateam si ma gandeam cat de normal se
poarta Luca atunci cand isi doreste ceva in mod deosebit. Imi da impresia ca in
acele momente iese cu totul din autism, gandeste normal, gaseste solutii si mai
are si o rabdare incredibila asteptand ca noi sa nu mai fim atenti si sa-si
duca planul la bun sfarsit. Spun asta pentru ca nu e prima data cand procedeaza
asa, a invatat foarte multe din dorinta de a face ceea ce vrea, asa a invatat
si sa descuie usa de la intrare - doar
pentru a fugi la vecini.
Revenind
la problema alimentatiei, speram sa il facem sa manance cat de cat normal, sa accepte carnita
de pui, pestele si ceea ce e mai important, legumele si fructele. Ar fi o
adevarata victorie pentru noi daca Luca ar incepe sa manance diversificat. Suntem optimisti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu