Dumnezeu vrea...

In aceasta zi a vietii tale, drag prieten, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii.......ca recunostinta in avans este cea mai puternica forta creativa in univers.
Cei mai multi oameni nu cunosc asta, dar este adevarat.
Exprimarea recunostintei anticipat este calea tuturor Maestrilor.
Deci nu asteptati ca un lucru sa se intample si apoi sa multumiti.
Multumiti inainte sa se intample si priviti energiile cum se rotesc ca un vartej!
A-I multumi lui Dumnezeu, inainte ca ceva sa se intample, este un act de credinta extraordinara. Si asta, bineinteles, este locul de unde vine puterea.
Este Ziua Recunostintei in Statele Unite.
De ce sa nu o facem  Ziua Recunostintei in inimile oamenilor  pretutindeni, tot timpul?
Cu Dragoste, Prietenul Tau....

Sentinta data in Italia

De mai multi ani incoace, povestile parintilor distrusi au fost asemanatoare. Un copil a fost vaccinat cu ROR(care protejeaza impotriva rujeolei, oreonului si rubeolei), sufera de efecte secundare minore precum : temperatura mare, lipsa poftei de mancare iar apoi se instaleaza autismul.

In timp ce pe canalele medicale se neaga vehement legatura dintre autism si acest vaccin, exista multe pareri contrare. Statisticile arata cresterea autismului corelata in mod alarmant cu introducerea vaccinului ROR. Iar acum o curte de justitie din Italia a dat o decizie in favoarea unor parinti care pretind ca autismul copilului lor a fost declansat de acest vaccin. Aceasta decizie devine astfel o borna importanta in lupta catre sanatate, in aflarea adevarului.

Parintii lui Valentino Bocca au de primit 112,000 Lire sterline de la Ministerul Sanatatii din Italia iar acum au mai cerut in instanta civila inca 800.000 de Lire sterline .

Dar povestea este una tragica. Valentino era un copil sanatos, care se dezvolta normal. Toate astea pana la varsta de 14 luni cand i s-a administrat vaccinul ROR si imediat a inceput sa sufere de diaree. Apoi si-a piredut interesul pentru mancare iar in cateva zile a pierdut abilitatea de a folosi o lingurita.

Dar ce era mai rau abia avea sa urmeze cand a inceput sa fie agitat noaptea, plangand de durere ore de-a randul. S-a aflat mai tarziu ca suferea de o boala dureroasa a intestinelor care este obisnuita in randul copiilor cu autism. Cu o dieta modificata, fara grau si lactate, a reusit pana la urma sa doarma. Dar simptomele autismului continuau sa se faca vazute si astfel chiar si la varsta de 9 ani el inca nu poate vorbi.

Cazul a avut 3 martori experti care au aprobat faptul ca „exista o probabilitate stiintifica rezonabila ca vaccinul ROR sa fi declansat boala lui Valentino”. Si astfel judecatorul, Lucio Ardigo, a concluzionat ca boala de autism a micutului Valentino este direct legata de administrarea acestui vaccin. Vaccinul ROR are aceleasi ingrediente in Anglia si in Statele Unite.

S-a intamplat si in Anglia sau Statele Unite.

In Statele Unite, se cunosc, pe canalele media, mai mult de 5000 de familii care pretind ca autismul copiilor lor a fost declansat de acest vaccin, iar numarul real sigur este mult mai mare. Astfel de decizii impotriva ROR includ 90,000 GBP (Lire englezesti) platite pentru leziuni cerebrale suferite de un baietel numit Robert Fletcher, si 1.5 million USD(Dolari americani) platiti parintilor lui  Hannah Poling, care a fost vaccinata cu  ROR si cu 6 alte vaccinuri intr-o singura zi, dupa care a inceput sa sufere de autism.

Este un confort nesemnificativ, cu siguranta, pentru familiile copiilor bolnavi de autism, ca urmare a acestor vaccinuri. Insa este un mod in care oamenii simt ca li se da dreptate si cu cat mai multi oameni vor incerca sa-si castige dreptatea cu atat vom fi mai aproape de adevar.

Marea controversa

In 1998, Andrew Wakefield a publicat un studiu, in respectabilul jurnal medical “The Lancet” in care prezenta dovezi conform carora autismul ar putea fi declansat de catre vaccinul ROR. Acest fapt a provocat o adevarata isterie in lumea medicala si nu numai,  avand ca rezultat scaderea dramatica a vaccinarii copiilor in mai multe tari.

Totul a durat pana in anul 2004, cand un jurnalist de la Sunday Times pe nume Brian Deer, printr-o serie de reportaje care au durat pe parcursul a 6 ani , a reusit sa convinga opinia publica si nu numai de faptul ca, de fapt,  Andrew Wakefield, a realizat un studiu fraudulos, lipsit de etica, avea conflicte de interese, precum si alte nereguli. Astfel in anul 2010, studiul lui Wakefield, a fost retractat de catre « The Lancet », iar acesta a fost exclus din profestia de medic.

In perioada care a urmat,Wakefield a continuat sa isi mentina pozitia pe care a publicat-o in studiul sau. Iar in interviurile acordate anterior a vorbit despre conspiratia marilor producatori de medicamente, implicit de vaccinuri  si despre faptul ca nimeni nu poate spune sau face nimic impotriva lor fara sa sfarseasca precum el. A vorbit despre jurnalistul Brian Deer, pe care l-a numit “asasin platit”, care a fost adus pentru a-l scoate din joc. In acest moment el inca incurajeaza multi parinti sa se gandeasca bine inainte de a face acest pas important, vaccinarea.

Si ca dovada  sta faptul ca nu veti auzi prea multe pe canalele media despre aceste probleme. Nu o sa auziti prea multe nici despre Valentino si chinul parintilor sai, desi ar fi trebuit sa fie pe prima pagina a ziarelor. Veti gasi astfel de informatii numai pe internet si prin sursele de informare care, deocamdata nu pot fi cenzurate, nu pot fi reduse la tacere. Dar mai raman totusi cateva intrebari : daca studiile doctorului Wakefield au fost frauduloase, de ce a fost nevoie de o perioada de 12 ani si de un jurnalist pentru a le demasca? Si daca intr-adevar a fost asa, care a fost motivul, ce avea el de castigat din nevaccinarea copiilor? Vorbim totusi de una dintre cele mai respectabile publicatii de medicina din lume, The Lancet !

In comunitatea medicala exista crezul conform caruia este mai bine sa se faca vaccinurile, chiar daca ele prezinta efecte secundare, decat sa nu se faca. Metoda persuasiva in care guvernele atat din America cat si din Europa au promovat aceste vaccinari, i-au lasat pe parinti cu impresia ca nu au avut si nici nu au de ales. Insa acest vaccin este voluntar. Acesta a fost de fapt unul dintre argumentele cheie in favoarea lui Valentino in procesul sau.

Cu aceasta decizie data in Italia, exista acum un precedent legal care ar putea deschide o avalansa de neoprit. Multi parinti vor dori sa obtina o compensatie de la guvernele care au conspirat intr-una dintre cele mai mari musamalizari medicale a tuturor timpurilor. O musamalizare care a costat atat carierele multora dar mai ales suferinta copiilor si a familiilor acestora.

Fiecare are dreptul la o informare corecta. Pentru a putea face asta oamenii trebuie sa aiba acces la toate informatiile , nu numai la cele “cernute” de partile interesate. Asa ca inainte sa luati o astfel de decizie atat de importanta, informati-va cat de bine puteti.

Surse pentru acest articol includ :

http://birdflu666.wordpress.com
http://www.google.co.uk
http://childhealthsafety.wordpress.com
http://www.naturalnews.com/036255_ROR_autism_court_case.html#ixzz1ybJYgc6c

http://www.lancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(97)11096-0/abstract

Preventie sau boala?

luca rhod paul zaharia mirela banu asociatie autism madalina popescu

Azi, la un post de radio, se discuta despre cartea scrisa de dr. Christa Todea-Gross – Vaccinurile:preventie sau boala?

Mi s-a parut foarte interesant, asa ca am intrat pe net unde am reusit sa gasesc introducerea acestei carti si am citit-o pe nerasuflate. Aici sunt spuse adevaruri pe care, cu siguranta multi le stiu dar putin au curajul sa le spuna. Doamna dr. Christa Todea-Gross a avut acest curaj. 

Vaccinurile: prevenţie sau boală?

dr. Christa Todea-Gross

Introducere

De peste 100 de ani, numeroase studii medicale şi experienţa practică demonstrează că vaccinurile din copilărie reprezintă un atac grav asupra imunităţii imature a copilului, provocând numeroase boli cronice grave, nevindecabile, urmate uneori de deces.

Ne confruntăm la ora actuală cu o adevărată avalanşă de boli cronice grave la copii, dar mai ales cu o patologie pediatrică nouă, apărută în urma vaccinării în masă din ultimii ani, şi la care medicina “modernă” asistă neputincioasă şi, deseori, dureros de indiferentă. Avem sindroame noi şi boli noi, pentru care nu există tratament. Despre etiologia lor se spune doar că este necunoscută. În felul acesta, medicina nu mai este obligată să dea niciun fel de explicaţii, ci, în cel mai bun caz, ipoteze, menite deseori “să ne ţină în ceaţă”.

Manipularea părinţilor a fost necesară şi uşor de realizat. Bolile contagioase sau “bolile copilăriei” au devenit afecţiunile cele mai de temut şi trebuiau prevenite cu orice preţ. Nimeni nu le-a explicat părinţilor că banalele infecţii şi “bolile copilăriei” sunt necesare în viaţa unui copil, pentru a-şi dezvolta o imunitate naturală şi sănătoasă. Imunitatea naturală, câştigată după “bolile copilăriei”, va fi asemenea unui scut protector, atât faţă de o reinfecţie, cât mai ales faţă de o serie de afecţiuni mult mai grave din viaţa copilului, şi apoi a adultului şi a vârstnicului (boli renale grave, infecţii, alergii, tumori, cancer etc.). Cu toate acestea, medicina modernă încearcă să prevină de la început riscul mic, aproape inexistent, al acestor boli, prin intermediul vaccinurilor. Apariţia reacţiilor adverse necesită deseori medicamente: antiinflamatoare, antibiotice etc. În felul acesta, medicina intervine în mod brutal, de fiecare dată, în evoluţia sistemului imun al copilului, pe care o perturbă grav. În “încercarea” de a preveni bolile banale, acute şi contagioase la copii (vaccinarea a eşuat şi în acest caz, fiindcă nu sunt prevenite bolile copilăriei, ci doar amânate, până la o vârstă mai mare, când pot fi cu adevărat grave), s-a ajuns la distrugerea lentă, sistematică a sistemului lor imun, cu provocarea unei game variate de boli cronice, grave şi nevindecabile: encefalite, meningite, paralizii, boli autoimune, autism, ADHD, leucemie, cancer, sindromul morţii subite la sugar, diabet zaharat, astm bronşic, artrita juvenilă etc.

Numeroşi medici şi oameni de ştiinţă, care nu au crezut în ipotezele false din tratatele de medicină, au reuşit, în urma multor studii, să facă legătura dintre vaccinuri şi aceste boli cronice, autoimune în majoritatea cazurilor. Deşi stau mărturie numeroase cărţi şi articole, ai căror autori sunt din Europa, SUA, China, Japonia, Australia şi din aproape toate colţurile lumii, afacerea cu vaccinurile continuă ca şi când nimic nu s-ar întâmpla, iar presiunile făcute de către autorităţile sanitare asupra părinţilor cresc, pe an ce trece. Copiii noştri au devenit adevăraţi cobai pentru marile companii farmaceutice şi nu se găseşte deocamdată nicio ieşire din acest cerc vicios. Singurii care vor putea schimba ceva sunt părinţii, când nu se vor mai supune unor tratamente preventive, false şi neobligatorii. În Occident, se cunosc multe cazuri când părinţii ai căror copii suferă de complicaţii grave postvaccinale (paralizii, encefaloptie, autism etc.), sau chiar au murit, ajung în instanţă pentru a-şi cere puţinele drepturi care să le aline suferinţa: recunoaşterea adevărului (în primul rând) şi compensaţii pentru daunele provocate. În SUA spre exemplu, tot mai mulţi părinţi, ai căror copii au murit în urma vaccinurilor sau suferă de complicaţii grave postvaccinale, precum autismul, au dat statul în judecată, primind despăgubiri. Din surse oficiale ale conducerii SUA, doar în 2010, au murit în urma complicaţiilor postvaccinale, 2.699 de copii iar alţi 101 au fost diagnosticaţi cu autism.[1] De curând, şi în Italia, a fost recunoscută legătura dintre autism şi vaccinul ROR.[2]’[3] Deşi multe procese au fost câştigate în ţările din Occident, ştim bine că nicio compensaţie financiară nu va mai reda sănătatea sau viaţa acestor copii. Se observă şi în România o schimbare timidă, dar eficientă, a mentalităţii părinţilor. Dacă în trecut aceştia, în special mamele, îşi duceau copiii la vaccinat, fără ca să pună întrebări, având o încredere deplină în cadrele şi autorităţile medicale (a fost şi cazul meu), nu acelaşi lucru se întâmplă în ziua de azi, când părinţii cu studii medii sau superioare, având la dispoziţie numeroase surse despre vaccinuri şi efectele lor secundare, pun tot mai des întrebări despre eficienţa sau ineficienţa vaccinurilor, dar mai ales despre pericolul unor eventuale complicaţii grave. Din nefericire, nu primesc întotdeauna un răspuns sincer, fiindcă, în spatele unei publicităţi tot mai agresive a vaccinurilor, nu se află altceva decât o goană după bani, la care nu este dispusă să mai renunţe vreodată cunoscuta Big Pharma. În Germania, nu mai există obligativitate la vaccinurile din copilărie, încă din anul 1982[4]. Acelaşi lucru îl constatăm şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene, unde vaccinurile nu mai sunt de multă vreme “obligatorii”, ci doar “recomandate”. Cu toate acestea, în ultimii ani, şi aici se duce o propagandă pro-vaccin tot mai intensă, pe toate căile posibile: emisiuni TV şi radio, publicitate intensă, cărţi, pliante şi afişe care vor să dovedească eficienţa maximă a vaccinurilor şi mai ales gravitatea bolilor de copilărie. Dr. Buchwald dezvăluie scopul ascuns al consultaţiilor gratuite, periodice la copii, aşa-zisele “bilanţuri”: “…mamele cred că li se face un mare bine …dar autorităţile sanitare din Germania au cerut medicilor pediatrii să controleze la fiecare consult carnetul de vaccinări a copilului şi să-l vaccineze imediat cu vaccinul care lipseşte din carnet...”[5] Aceste “bilanţuri” se fac şi la noi, de către medicii de familie şi apoi de medicii şcolari.

În România, din analiza legilor în materie, nu rezultă în mod expres că vaccinurile sunt obligatorii (d.p.d.v. legal, nu există niciun articol care să instituie în mod expres obligativitatea vaccinurilor: vezi Anexa). Poziţia medicală este una opusă, ca şi când vaccinurile ar fi obligatorii. Dezinformarea începe încă din maternitate, unde nou-născuţii sunt vaccinaţi imediat după naştere, fără acceptul în scris al mamei (fiind încălcat grav dreptul pacientului la “consimţământul informat”), apoi continuă la cabinetul medicului de familie. Presiunile făcute de către autorităţile sanitare asupra medicilor de familie, pentru a-i vaccina pe toţi copiii, sunt transmise de către aceştia mai departe părinţilor, cu convingerea că “imunizarea” face doar bine. La medicul de familie, bolile copilăriei le sunt deseori prezentate ca fiind boli foarte periculoase, de care uneori se poate muri. Alteori, părinţii sunt ameninţaţi cu scoaterea copilului de pe lista de asigurat (am întâlnit asemenea cazuri), sau că vor fi denunţaţi la DSP (Direcţia de Sănătate Publică). Unii dintre părinţi, sub avalanşa presiunilor, cedează în cele din urmă. Intimidarea părinţilor, rămâne în continuare o armă foarte eficientă la noi în ţară. Dacă ulterior copilul va prezenta afecţiuni sau complicaţii postvaccinale, ele nu sunt recunoscute de cele mai multe ori şi se găseşte mereu o explicaţie: “este doar o coincidenţă” etc. Este de aşteptat acest lucru, deoarece atât studentul cât şi medicul de familie, pediatru sau generalist, nu este învăţat în timpul facultăţii, respectiv al rezidenţiatului, să recunoască toate complicaţiile postvaccinale, ci doar câteva banale reacţii adverse, punându-se accentul exclusiv pe efectele pozitive ale vaccinurilor. Nu se schimbă nimic când copilul ajunge la grădiniţă, şi în final la şcoală, unde va fi supus altor vaccinuri “obligatorii.” Fără “carnetul de vaccinări complet, cu toate vaccinurile,” deseori este refuzată înscrierea copilului în Instituţiile de stat. În acest caz, părinţii îşi pot cere drepturile care le sunt din nou încălcate (vezi Anexa). Statul continuă să folosească modelul comunist şi nedemocratic, chiar şi după 23 de ani de la Revoluţie. Cu toate acestea, nicio propagandă falsă nu-i mai poate păcăli pe părinţii ai căror copii au devenit victime ale vaccinurilor, dar nici pe cei care doresc să cunoască adevărul despre vaccinuri. În Occident, există la ora actuală multe asociaţii de părinţi ai căror copii suferă de boli grave, postvaccinale. Este de dorit să fie înfiinţate astfel de asociaţii şi în România, fiindcă, din nefericire, există şi la noi mulţi copii care suferă de astfel de afecţiuni. Bolile postvaccinale nu sunt încă nici cunoscute şi nici recunoscute de către majoritatea medicilor români, care, în virtutea inerţiei, nu doresc o schimbare în atitudinea lor şi resping în mod constant orice carte sau studiu despre aceste boli. Puţini sunt medicii care se îndoiesc de binele pe care-l fac vaccinurile, dar aspectul financiar şi teama de a-şi pierde serviciul îi determină şi pe aceştia să-i vaccineze pe copii. Rămâne totuşi “o mână” de medici pe care nimic nu-i poate opri să spună adevărul despre vaccinuri… În ultimii ani am observat la generaţia tânără de medici (care sunt deseori şi părinţi), o deschidere pentru astfel de probleme, fiind interesaţi în aflarea adevărului despre vaccinuri.

Nu am făcut excepţie “de la regulă” nici eu, atunci când am absolvit, în anul 1989, Facultatea de Medicină, secţia Pediatrie, din Cluj-Napoca. Credeam, asemenea colegilor mei, că tot ceea ce învăţăm este adevărat şi nu aş fi contestat nici măcar un singur rând din tratatele groase de Medicină, sau din cursurile predate la Facultate. Deşi aveam deja o oarecare experienţă cu vaccinurile după 2 ani de stagiatură, nu puneam absolut nicio boală pe seama acestora. Nici nu aveam cum. Puţinele rânduri scrise în cărţile de Boli Infecţioase şi învăţate în mod conştiincios, aproape pe de rost, nu aveau cum să mă determine să fac o legătură între vaccinuri şi unele boli cronice: astm bronşic, artrita reumatoidă juvenilă, diabet zaharat tip 1, encefalopatii, tumori ş.a. Învăţasem că unele dintre ele sunt boli autoimune (când dăm vina pe un sistem imun dezechilibrat, fără a cunoaşte cauzele acestui fenomen), sau cu o predispoziţie genetică (fără ca acest lucru să explice o serie de boli), sau pur şi simplu sunt boli cu o etiologie necunoscută. Acum sunt medic primar de Medicină de Familie, dar cunoştinţele mele despre vaccinuri nu s-au îmbogăţit decât după ce (şi o spun cu regret) au suferit şi propriii mei copii de complicaţii postvaccinale. Acum îmi este foarte clară legătura dintre numeroasele boli cronice, etichetate deseori ca fiind “de cauză necunoscută”, şi vaccinurile “obligatorii” ale sugarului şi copilului mic. 

Cu toate că am început să îmi pun numeroase întrebări, ele au rămas fără răspuns multă vreme, fiindcă în România nu există la ora actuală nicio carte sau studiu în legătură cu această cauzalitate reală şi atât de evidentă, ci doar cărţi care arată marele beneficiu al vaccinurilor, minimalizând întotdeauna efectele lor secundare. S-a făcut o singură traducere pe această temă, din limba franceză, fiind vorba de cartea doctorului Louis de Brouwer m.d., intitulată Vaccinarea: eroarea medicală a secolului. Singura soluţie a fost să le caut în Occident (Germania, Franţa, Belgia, SUA etc.), unde am găsit o bibliografie destul de bogată. Folosindu-mă doar de experienţa mea de medic şi mamă, nu aş fi putut scrie niciodată o carte care să convingă pe cineva de existenţa acestor complicaţii postvaccinale, motiv pentru care am folosit nu mai puţin de 23 de cărţi (în limba germană, engleză şi franceză), precum şi sute de articole, scrise de medici şi oameni de ştiinţă renumiţi (fără să epuizez nici pe departe bibliografia existentă în Occident) şi care şi-au adus aportul, în măsura în care au fost lăsaţi să o facă (deseori cu mari sacrificii), la elucidarea unui adevăr ascuns cu atâta dibăcie. Aşa cum ştim cu toţii, adevărul nu poate fi ascuns la nesfărşit şi cândva trebuie să iasă la suprafaţă. Am constatat cu mirare că, în ultimii 100 de ani, s-au făcut zeci de mii de studii, editate în cărţi, reviste, ziare, anuare etc., care atestă fără niciun dubiu că vaccinurile sunt un adevărat atac asupra sistemului imun al omului, pe care-l pot distruge lent şi ireversibil, provocând cele mai grave boli cronice, nevindecabile, inclusiv sindromul morţii subite la sugar. 

Prin intermediul acestei cărţi nu doresc să aduc un prejudiciu vreunui medic, profesor, om de ştiinţă sau oricărei alte persoane din sistemul medical sau din vreun alt domeniu, ci nădăjduiesc să trezesc interesul oamenilor, al părinţilor şi mai ales al medicilor, pentru acest subiect, pentru un studiu mai aprofundat al sistemului imun şi al efectului devastator al vaccinurilor asupra acestuia. Cred că în primul rând imunologii, epidemiologii, infecţioniştii, geneticienii şi biologii îşi vor putea aduce cea mai mare contribuţie la cunoaşterea şi răspândirea acestui adevăr. Colaborarea lor cu medicii neurologi şi cu pediatrii este o necesitate. Cred, de asemenea că, orice medic, indiferent de specialitatea lui, se poate implica în această problemă, având dreptul să intervină şi, când situaţia o cere, are obligaţia s-o facă, conform jurământului lui Hipocrat pe care l-a depus la terminarea Facultăţii şi, nu în ultimul rând, în faţa conştiinţei sale de om şi creştin, care vrea binele aproapelui său, cu atât mai mult al unui copil nevinovat, care nu poate lua singur o decizie. Într-un viitor cât mai apropiat, medicii specialişti în domeniu şi oamenii de ştiinţă din ţara noastră vor trebui să recunoască deschis că efectele vaccinurilor asupra sistemului imun sunt cu bătaie lungă, de ani de zile, putînd provoca boli cronice grave, mai mult sau mai puţin cunoscute de noi, şi care nu vor mai putea fi etichetate ca fiind de “etiologie necunoscută”. 

Singura soluţie pe care o văd în viitor este renunţarea la vaccinuri. Prin continuarea programului naţional de vaccinare în masă a sugarilor şi copiilor din România, vom avea în curând un tineret bolnav, suferind de boli netratabile, iar vinovaţi de această situaţie ne facem în primul rând noi, medicii. Statisticile arată că la ora actuală, în ţările dezvoltate (fără ca situaţia să fie diferită de cea din ţara noastră, după constatările făcute), unul din doi copii suferă de alergie, tot al treilea copil suferă de dermatita/eczema atopică şi unul din zece, de astm bronşic[6]. Niciuna dintre aceste boli nu are un tratament etiologic, ci doar unul simptomatic, adică ameliorează simptomele, dar nu vindecă (specific al bolilor cronice, inclusiv al celor alergice). Este paradoxul zilelor noastre: copii tot mai puţini şi tot mai bolnavi, cu toate că au crescut mijloacele de terapie şi mai ales condiţiile de trai. 

Se preconizează că, în decurs de 30 de ani, toţi copiii vor suferi de o boală alergică[7]. Nu vor mai suferi de banalele boli eruptive, infecto-contagioase (rubeolă, rujeolă etc.), tratabile şi vindecabile în 3-7 zile, şi care au menirea să le întărească sistemul imun, ci vor suferi o viaţă întreagă de boli cronice, ireversibile, de cele mai multe ori debilizante.

În ceea ce-i priveşte pe părinţi, am speranţa că vor avea mai mult curaj de acum încolo de a lupta pentru drepturile lor şi ale copiilor lor, ca astfel, prin renunţarea la vaccinuri, să-i crească sănătoşi, fără să-i expună la cele mai grave boli cronice. Legislaţia este de partea lor (vezi Anexa). Am încercat, pentru ei, o simplificare maximă a unor probleme medicale atât de complexe. Lor mă adresez cu mare dragoste şi răspundere în acelaşi timp, ştiind că ei vor fi posibile victime, alături de copiii lor. Copiii cu poliomielită postvaccinală, encefalită postvaccinală, epilepsie şi alte boli cronice, debilizante, provocate de vaccinuri, trăiesc în mijlocul nostru, şi doar unii dintre ei au avantajul de a trăi într-unul dintre puţinele Centre pentru persoanele cu dizabilităţi existente în ţara noastră. Statul nu are timp şi niciun interes să se ocupe de aceste victime nevinovate, dar are timp să facă propagandă unei “profilaxii” agresive şi foarte scumpe, cum este vaccinarea în masă a copiilor. De cele mai multe ori, părinţii sunt cei care fac şi acest sacrificiu, suportând costurile mari ale vaccinurilor. Companiile de medicamente şi vaccinuri stau liniştite şi fericite că şi-au atins scopul, iar de 200 de ani încoace nimeni nu le poate sta împotrivă, într-un climat mondial în care totul este o afacere. Până nu vor fi informaţi părinţii, studenţii de la Medicină şi toţi medicii, indiferent de specialitate, despre pericolul real al vaccinării în masă a sugarilor şi copiilor, atât noi, cât şi copiii noştrii rămânem în continuare victimele “unui marketing perfect al industriei farmaceutice, al unor experimente corupte şi a ignoranţei autorităţilor care fac tot posibilul pentru a-şi atinge scopul: acela de a deveni cândva cu toţii pacienţi”[8]. Atât de “eficientă” a fost şi este Campania de vaccinare, generatoare de teamă, încât fiecare se lasă vaccinat, pentru ca apoi să se îmbolnăvească...

Este nevoie de o mare reformă în Medicina Preventivă. Ultimul lucru de care are nevoie lumea este o prevenţie care… îmbolnăveşte.

Aveti copii cu autism?

Aveti copii cu autism? Dati statul in judecata!

Când primele proiecte legislative pe tema autismului au fost depuse la Senat, părinţii copiilor autişti au cre-zut că s-a spart gheaţa din sistem şi copiii lor vor putea beneficia, în sfâr­şit, de servicii de terapie, de programe de învăţământ adaptate şi de centre pentru cei trecuţi de 18 ani, care nici măcar nu sunt recunoscuţi ca autişti. Formele iniţiale ale legilor vorbeau chiar despre decontarea terapiilor comportamentale, singurele care dau rezultate evidente în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA).

Nimeni nu s-a gândit că, odată in­trată în circuitul comisiilor parlamentare, legea ar putea suferi asemenea mutilări. Reprezentanţii Ministe­ru­lui Sănătăţii au pus, neoficial, o condiţie perversă: legea nu va trece dacă nu va fi eliminat articolul pri­vind decontarea terapiilor. S-a prefe­rat termenul îndulcit de acces liber la serviciile integrate ce urmau a fi asigu­ra­te de stat, de parcă în Constituţia Ro­mâniei nu ar fi prevăzut acest drept fundamental la articolul 34. Iată cum sună acum articolul 4, paragraful 2 al Legii 151, publicată în Monitorul Oficial (MO) în iulie 2010: "Toate per­soa­nele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de să­nătate mintală asociate au acces li­ber la serviciile specializate integra­te de sănătate, educaţie şi sociale, pre­văzute la articolul 2". Articolul la care se face trimitere vorbeşte despre diagnosticare precoce, tratament psihofarmacologic şi chiar despre consiliere pentru părinţi. Iniţiatorii legii au sperat că normele de aplicare ale acestei legi vor fi complementare textului legislativ, pentru ca acesta să nu devină o formă fără fond. Şi decât să nu apară nici o lege, mai bine să apară una tunsă şi frezată de specialiştii din sistem care şi-au urmărit propriile interese.

Normele de aplicare ar fi trebuit să apară în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a legii, iar termenul-limită a expirat în oc­tom­brie. De atunci, Ministerul Să­nă­tăţii şi CNAS, cele două instituţii responsabile cu elaborarea normelor, spun, în răspunsuri trase la xerox, că se află în etapa de finalizare a documentului de norme metodologice. La insistenţele Jurnalului Naţional, s-a avansat un termen, luna ianua­rie 2011, pentru că elaborarea nor­me­lor implică munca a trei ministere şi de aceea durează, au explicat surse din Ministerul Sănătăţii. Cu toate că normele lipsesc, mi­nis­trul Sănătăţii, Atilla Cseke, nu ezită să se laude cu le­gea ţinută în lesă de normele neela­bo­rate şi face asta în contexte ce dau bine pe plan internaţional. În noiembrie anul acesta, ministrul a semnat De­claraţia Europeană cu privire la să­nă­tatea copiilor şi tinerilor cu diza­b­ilităţi in­telectuale şi a familiilor lor. Cu aceas­tă ocazie n-a ezitat să se mân­drească cu marea realizare a Legii autismului: "Este nevoie de o co­laborare permanentă intersecto­ri­ală pentru sus­ţi­nerea copiilor şi ti­ne­rilor cu diza­bi­lităţi intelectuale. Tre­buie să luăm mă­suri pentru de­pis­­tarea precoce şi intervenţia timpu­rie în scopul evitării stigmatizării şi ex­cluderii lor, în sco­pul integrării lor în familie, în comunitate, în societate. Un prim pas pu­tem considera adop­tarea în luna iulie 2010 a Legii privind ser­viciile speci­a­­lizate integrate de să­nă­tate, educaţie şi sociale adresate co­piilor şi adulţilor cu tulburări din spectrul autist şi al tulburărilor asociate. Aceas­tă lege are drept scop re­gle­mentarea acelor servicii de tip in­te­grat de sănătate, educaţie şi sociale care vizează identificarea precoce, tra­tamentul, recuperarea şi ameliora­rea calităţii vieţii şi funcţionării so­ci­a­le ale persoanelor, copii sau adulţi, diag­nosticate cu tulburări de spectru autist (TSA) şi cu tulburări de să­nă­tate mintală asociate, servicii ofe­rite de echipa multidisciplinară specializată". 

Cel mai bine cunoaşte parcursul Legii autismului senatoarea Elena Mitrea, una dintre iniţiatoarele pro­iec­tului ce s-a materializat în Legea 151/2010. Din octombrie, văzând că normele de aplicare nu mai apar, aceasta a făcut mai multe interpelări în Senat, inclusiv atunci când s-a pus în discuţie bugetul pe anul viitor. "Dacă nu veţi lua în seamă această problemă, cazurile de copii cu autism, care se înmulţesc zilnic, vor intra în sistemul de asistenţă so­ci­ală, care oricum nu poate acoperi chel­tuielile necesare pentru tratament. Aş vrea să aveţi în vedere necesitatea şi importanţa programului pen­tru persoanele cu autism şi să pre­ci­zaţi dacă va exista un program pentru aceste persoane ca finanţare", spu­nea în una dintre şedinţe Mitrea. Încă mai aşteaptă răspuns de la mi­niş­trii vizaţi pentru cele două interpe­lări pe care le-a făcut pe această temă. 

Senatoarea recunoaşte că legea nu are cea mai fericită formă, dar spe­ră ca normele de aplicare să rezolve com­promisurile existente. Proiectele de lege aveau cel puţin 30 de articole, iar forma promulgată abia mai nu­mă­ră 10. În plus, dacă în primele for­me se vorbea clar despre decontarea te­rapiilor, legea actuală menţionează, la articolul 3: în continuarea şi moni­torizarea tratamentului se efectuează de şi/sau psihoterapeuţi în unităţile sanitare publice ori private". Nu se spu­ne exact cu ce bani va plăti un pă­rin­te unităţile private, ştiut fiind faptul că terapia ABA pentru o lună cos­tă în jur de 1.500 de euro. Pe de altă parte, în cazul unei acţiuni în in­stan­ţă, părinţii se pot folosi de termenul de "acces liber" prevăzut în lege. "Ac­ces li­ber înseamnă neplătit, fără taxe. Le­gea precizează că persoanele care se încadrează beneficiază gratuit de servicii integrate de sănătate, edu­ca­ţie, so­ciale", punctează decanul Baro­u­lui Bucureşti, av. Ion Ilie Iordăchescu. 

În toate demersurile de adoptare a legii, iniţiatorii spun că ar fi vrut să simtă mai mult presiunea ONG-u­ri­lor din domeniu. Din păcate, ca în mul­­te alte cazuri, fiecare ONG îşi ve­de de interesele sale şi nu e dispusă să lup­­­te pentru cauza comună. "Ştiu că mulţi părinţi sunt dezamăgiţi de ac­tu­a­­la formă a legii, dar dacă fiecare aban­­­donează şi puţinul pe care îl pu­tem obţine, nu mai facem nimic. Ră­mân cu mâhnirea că nu am putut men­­­­­ţine reglementări clare în lege şi că totul a rămas în sarcina insti­tu­ţi­i­lor. Ele vor aduce prevederi precise prin normele de aplicare, ce vor fi adoptate fără dialog şi dezbatere într-un an de criză, când totul se taie, se re­duce, se anulează", a precizat Mitrea. Pentru Damian Nedescu, cel care a pus bazele centrului Horia Moţoi din Bucureşti, unde se face terapie comportamentală ABA (n.r.: appli­ed behavior analysis – analiză com­por­tamentală aplicată), şi care a reuşit să-şi recupereze copilul, primul din România, cu ajutorul acestei tera­pii şi al specialiştilor brita­nici, legea e, mai degrabă, "un câştig al societăţii, în ansamblul ei". Legea 151/2010, care va intra, cu norme sau fără, în vigoare de la 1 ianuarie 2011, prevede la articolul 6 încheierea unor protocoale între Ministerul Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii pentru servicii integrate. "Iar singurul aspect îmbucurător la capitolul "dat statul în judecată" va fi posibilitatea mult mai concretă de a câştiga procese cu şcolile de masă care se feresc să integreze astfel de copii", spune Nedescu. Paşii infimi pe care îi face România în a ajuta aceşti copii îl determină pe acest părinte, care n-a beneficiat de nimic din partea statului român pentru a-şi salva copilul, să creadă că singura opţiune a părinţilor de copii autişti rămâne, ca şi până acum, să devină ei înşişi avocaţi, terapeuţi şi specialişti pentru fiii şi fiicele lor.

Carmen Gherca, mama unui bă­ie­ţel autist şi preşedinta Asociaţiei Na­ţionale pentru Copiii şi Adulţii cu Autism din România, filiala Iaşi (ANCAAR), e de părere că legea e un pic mai mult decât nimic, în ab­sen­ţa normelor. "E foarte important ca această lege să nu fie doar ca şi cele de până acum, ceva scris pe hârtie, care nu se poate aplica şi respecta, şi con­sider că ar trebui să asigure nu doar servicii de diagnosticare precoce sau doar pentru copiii de vârstă mică. Trebuie să ţinem cont că o persoană cu autism are nevoie de ajutor pe tot parcursul vieţii sale, chiar şi ca adult. Mai cred însă că părinţii copiilor cu autism nu sunt uniţi, fie­ca­re luptă pentru copilul său, uitând că acesta va creşte, va fi adult şi se va lovi de alte probleme. Aşa însă nu vom rezolva problema copiilor care nu sunt primiţi în şcoli, problema părinţilor care nu-şi primesc indemnizaţiile ori a adulţilor autişti care stau acasă cu un certificat de schizo­fre­nic în sertar", explică Gherca. 

Legea 151/2010 a apărut ca ur­ma­re a campaniei de presă iniţiată de Jurnalul Naţional în octombrie 2008, iar problema autismului a atras aten­ţia mai multor parlamentari care au depus proiecte de lege în acest sens. În România nu există statistici pri­vind autiştii, dar, având în vedere incidenţa cazurilor (1 la 166 de naş­teri), numărul persoanelor autiste sub 18 ani este în jur de 30.000. Sursa: Jurnalul National

enache luca rhod paul zaharia mirela banu madalina popescu roxana macesaru