 |
| luca rhod paul zaharia |
Am citit acest articol si, ca orice mama, am plans si m-am bucurat pentru aceasta fetita, numai ca nu am putut sa fiu intru totul de acord cu ceea ce mi-a scris persoana de la care am primit e-mail. Sunt multi care lupta pentru cauze drepte si unii reusesc, iar altii nu: se nasc si mor suferind. De ce? Nu stiu si nici nu cred ca o sa am raspunsul vreodata, ce pot spune este ca imi aduc iar aminte de bunica mea care imi spunea tot timpul ca sunt de neinteles caile Domnului si este clar ca asa este. Eu, de ceva timp, lupt tot pentru o cauza dreapta, dar am invatat sa lupt si atat. Lupta mea va fi pana la sfarsitul vietii, sperand ca va veni si la mine rasplata; vom vedea daca voi fi rasplatita sau nu si daca aici nu se va intampla nimic, poate ca se va intampla acolo unde ma voi duce dupa ce imi voi termina misiunea de pe pamant. Dar nu stiu decat cand voi ajunge acolo. Ce vreau sa spun de fapt? Am infiintat o asociatie, da? Este o asociatie prin care vreau sa imi ajut baietelul si ceilalti autisti, am plecat de la zero si sunt tot la zero si mi se pare ca ma tot izbesc de ziduri. Si este normal sa fie asa pentu ca e foarte greu sa convingi oamenii ca autismul nu e o boala care se poate vindeca printr-un tratament de cateva luni sau printr-o operatie in nu stiu ce ce tara cu nu stiu cati bani. Autismul este o DEFICIENTA care trebuie tratata ani de zile si la capatul acestor ani de munca s-ar putea sa nu fie rezultate extraordinare. Parintii de copii autisti stiu ca a reusi sa il faci pe copilul tau sa se uite in ochii tai sau sa intoarca capul atunci cand il strigi sau sa mearga singur la toaleta face cat o operatie pe cord reusita sau un transplant de organe sau o operatie pe creier reusita. Pentru cei din jur e ceva nesemnificativ, de fapt e nimic. Si convinge tu, Mirela, oamenii de buna credinta ca si tu esti de buna credinta si ca minut de minut si zi de zi si luna de luna si ani intregi lupti pentru a-ti face copilul sa te recunoasca si sa te iubeasca . In continuare acesti copii nu prezinta interes pentru autoritati, cu toate ca se stie clar ca numarul acestor copii creste pe zi ce trece precum ciupercile dupa ploaie. Va veni o zi in care autistii vor deveni majoritate in aceasta lume, iar noi, oamenii normali, minoritate, si tare frica imi e ca va fi prea tarziu. Mori de vant se mai gasesc in Romania, de asemenea si cai, mai ramane sa gasesesc si o armura. Poate, cine stie, imi doneaza cei de la Muzeul de Istorie aceasta armura si totul s-a rezolvat. Incep sa ma lupt cu morile de vant!!!!!!!!!!!!!!!!
In final, as vrea sa ii multumesc si eu DOMNULUI ANONIM si sa ma plec cu mult respect in fata lui pentru ceea ce a facut.
